SERVICII PSIHOLOGICE

  • Psihologia muncii și organizaționale / Psihologie aplicată în securitatea națională

În cadrul acestei specializări se realizează evaluări și se eliberează avize psihologice pentru:

Angajare, controale periodice, înscriere la concursuri și cursuri de formare.

Activități de voluntariat (inclusiv ISU și SMURD). Personal medical (medici rezidenți, membri OAMGMAMR).

Obținerea sau preschimbarea permisului de ambarcațiune.

Cabinetul colaborează cu o clinică specializată în medicina muncii.

  • Psihologie clinică
  • Consiliere vocațională și orientare în carieră

Consilierea vocațională și orientarea în carieră oferă sprijin practic pentru clarificarea direcției profesionale. Ședințele se adresează tinerilor aflați la început de drum care își aleg studiile sau profesia, dar și adulților care vor o reconversie ori o schimbare în carieră. În același timp, ofer ghidare pentru parcursul profesional în domeniul psihologiei, cu informații clare despre etapele necesare pentru a profesa în acest domeniu.

  • Servicii pentru companii și persoane juridice

Pentru companii și instituții publice, serviciile de evaluare pot fi adaptate în funcție de specificul activității și de cerințele fiecărei organizații. Costurile sunt stabilite în raport cu numărul de angajați și complexitatea evaluărilor solicitate. Pentru examinări de grup sau solicitări organizaționale speciale, evaluările se pot desfășura și la sediul companiei.

Publicat pe Google Google
Adriana Ogrin profile picture
Adriana Ogrin
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am avut o experienta plăcută, este o doamna deosebita, răbdătoare si profesionista ,cu multa răbdare. Ma bucur mult am cunoscut si asemenea persoane cum este dumneaei.
Publicat pe Google Google
A. profile picture
A.
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand ! 🤍
Publicat pe Google Google
andreea cristina profile picture
andreea cristina
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand cu încredere!
Publicat pe Google Google
Andra Tanase profile picture
Andra Tanase
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Foarte drăguță domnisoara ! Mi a facut placere sa interacționez cu ea pe tot parcursul sesiuni !
Publicat pe Google Google
Benny profile picture
Benny
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand cu încredere 🙏🏽🙏🏽❤️
Publicat pe Google Google
Claudia-Elena Lungu profile picture
Claudia-Elena Lungu
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Eu am deficiențe de auz și toată ședința a decurs foarte lin, dânsa este foarte răbdătoare și amabilă. O recomand 🥰
Publicat pe Google Google
Sergiu Patuleanu profile picture
Sergiu Patuleanu
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Publicat pe Google Google
Eliza Calin profile picture
Eliza Calin
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand din tot sufletul! Preturi mai mult decat accesibile, iar doamna psiholog este o adevarata profesionista!
Publicat pe Google Google
Ghita Bogdan profile picture
Ghita Bogdan
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Domnisoara Psiholog foarte ok din toate punctele de vedere. O recomand cu mare drag.
Publicat pe Google Google
Alina Iacob profile picture
Alina Iacob
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Profesionalism, empatie și o atmosferă foarte plăcută. Recomand cu încredere!